Povestea băieților care țin lumea în mâini

Povestea băieților care țin lumea în mâini
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dincolo de performanțe și medalii, sportul este de multe ori
mijlocul prin care un sportiv se comunică pe sine. Un performer
poate deveni însă și actor într-o scenetă în care mișcarea e
ridicată la rangul de artă. Rețeta este simplă: se iau doi sportivi
de performanță, se adaugă multă muncă, ambiție și perseverență și
un dram de curaj și nebunie. Produsul final se garnisește cu
costume colorate de prezentare, un joc de lumini care scoate cât
mai bine în evidență calitățile celor doi acrobați, totul prins
într-un număr în care controlul perfect al fiecărui mușchi se
dovedește a fi artă. Succesul, garantat după mii de ore de
repetiții și antrenamente, vine să completeze perfect actul
scenic.

Aceasta ar fi pe repede înainte și povestea celor doi componenți
ai trupei Balance, Constantin Ciobotaru și Dan Florin Tăzlăuanu.
Însă, ca orice poveste, și aceasta are propriile ei reguli, un pic
diferite față de cele obișnuite, în care cei doi sportivi din
Brașov sunt propriii lor antrenori și se află, de șapte ani, în
căutarea succesului într-o țară neobișnuită cu astfel de probe de
măiestrie. Dan și Constantin s-au cunoscut în urmă cu 21 de ani,
într-o sală de gimnastică, la Brașov. Aveau patru ani, erau în
aceeași grupă, pregătiți de același antrenor și se îndreptaseră
spre acest sport călcând pe urmele fraților mai mari care practicau
deja gimnastica. Destinele lor au mers o perioadă braț la braț,
după care visurile aveau să se spulbere. La 14 ani, Dan este
diagnosticat cu tasare de vertebre, o problemă greu de rezolvat
medical, astfel încât singura soluție era repausul. „Mi-a
plăcut foarte mult și mi-a părut extrem de rău că a trebuit să
renunț la gimnastică, dar, din cauza problemelor la coloană, nu mai
puteam continua”
, explică el.

„Este un
risc calculat”

Dan a rămas cu două medalii de aur (1995 și 2000) și trei de
argint (1997, 1999 și 2003) la aparatul lui preferat, cal cu
mânere, la Naționale, dar și cu o problemă care s-a extins și în
prezent. „Doctorii m-au sfătuit să renunț la
ceea ce fac acum. Oricum, părerile sunt împărțite în ceea ce
privește acest lucru. Chiar și așa, situația nu s-a îmbunătățit,
acum am o scolioză de toată frumusețea. Este periculos într-un fel
să îmi pun astfel sănătatea în joc, dar riscuri există și când
mergi pe stradă. Îmi place ceea ce fac și cred că este un risc
calculat”
, continuă el.

Nici Costel, cum este alintat de colegul de trupă, nu a avut mai
mult noroc în ceea ce privește gimnastica, înălțimea stând în calea
viitoarelor performanțe. Antrenamentele zilnice de trei-patru ore,
multe renunțări și sacrificii s-au concretizat în prime medalii, de
bronz (2000 și 2002) la cal cu mânere. La terminarea liceului, el
renunță la sportul de performanță din cauza faptului că a crescut
prea mult, ceea ce reducea numărul de aparate la care putea
evolua.

Debut la hotelurile din Tunisia

Cei doi nu au stat însă mult timp departe de sport, pentru că au
văzut la televizor, din întâmplare, un număr de „mâini în mâini”,
una dintre cele mai vechi discipline din circ, cu elemente de
echilibru și forță în poze
fixate. Fascinați de această artă a controlului perfect, Dan și
Constantin au decis să încerce același lucru. Era ianuarie 2004 și
momentul în care a prins contur trupa Balance. „De obicei,
acest număr este făcut de doi frați, iar numele trupei conține
cuvântul «brother». Ne-am gândit și am ajuns la denumirea Balance,
care înseamnă «echilibru», considerând că totul se potrivește de
minune”
, explică Dan.

Au făcut poze după elementele prezentate și au început să
lucreze singuri, antrenându-se în sala de gimnastică a Clubului
Sportiv Școlar Brașovia, după care s-au mutat în grădinița din fața
blocului. După patru luni de muncă, primul număr de „mâini în
mâini” era gata. „În 2004, în vacanța de vară, am avut
oportunitatea de a pleca în Tunisia pentru a prezenta, în cadrul
unui lanț hotelier, primul nostru număr”
, subliniază Dan.
În momentul plecării, Dan, care cântărea mai mult (76 kg), era baza
(cel de jos), iar Constantin (64 kg) era vârful. Problemele la
coloană ale lui Dan au răsturnat însă piramida, care s-a reclădit
invers, o ordine care se păstrează și astăzi.

Se
antrenează singuri

Au revenit din Tunisia fericiți că și-au aflat o nouă
carieră bazată pe acest tip de acrobații. Greul însă abia începea.
„Pentru noi a fost un experiment în sensul că nu ne-a
îndrumat nimeni, nu a fost nimeni care să cunoască tehnicile
implicate în aceste combinații de elemente statice”
,
povestește Dan.

Conștiincioși și pasionați de ceea ce făceau, și-au făcut temele
de pe internet, de unde s-au și inspirat, vizualizând înregistrări
video ale altor acte de „mâini în mâini”. „Am gândit, am
lucrat, am modificat, am lucrat din nou, am filmat și am comparat
cu alte filmări, după care am analizat și am reluat procesul. Ambii
am ales și am editat muzica, am realizat combinațiile de elemente
și coregrafia, am gândit costumele”
, continuă el. O
colaborare care a adus, în cei șapte ani de existență a trupei, opt
versiuni ale numărului lor. Arta celor doi era însă prea puțin
familiară românilor. „Mult prea puține au fost ocaziile în
care am reușit să prezentăm munca noastră publicului din țară. Cele
mai multe spectacole prezentate aici au fost alături de Romanian
Golden Team, trupa înființată de marele nostru campion, Marius
Urzică”
, spune Dan.

Un viitor
în România

Pasiunea pentru munca lor îi face să treacă și peste cerințele
de bază ale unei astfel de colaborări. „Între mine și Dan
sunt 12 kg diferență, ceea ce face ca numărul nostru să fie mult
mai greu de realizat, pentru că în mod normal diferența este de
28-30 de kg, pentru ca numărul să aibă mult mai multe elemente
acrobatice. Noi avem doar elemente statice și asta ne face
diferiți. Și înălțimea e importantă. Trebuie să existe cel puțin 10
cm între vârf și bază, iar pentru noi este dificil, pentru că avem
aceeași înălțime”
, explică Constantin.

Ca să-și urmeze visul, au fost nevoiți să plece în străinătate
pentru a-și prezenta numărul de „mâini în mâini” pe vase de
croazieră în Croația, Marea Britanie, Italia, Franța, Spania,
Germania, Coreea și chiar Africa de Sud. Amândoi își doresc un
viitor în România și o scenă perfectă în care să își joace rolul. O
provocare pe care au găsit-o la „Românii au talent”.
„Probabil că românii nu știu să aprecieze ceea ce facem noi
în comparație cu felul în care suntem văzuți în
străinătate”
, spune Constantin.

„Pur și simplu ne place ceea ce facem, nimic nu se compară cu
senzația pe care o simți când ești pe scenă, ochii sunt toți
ațintiți asupra ta, iar lumea te aplaudă”

Dan Tăzlăuanu

„Pur și simplu ne place ceea ce facem, nimic nu se compară cu
senzația pe care o simți când ești pe scenă, ochii sunt toți
ațintiți asupra ta, iar lumea te aplaudă”

Dan Tăzlăuanu

Au
încercat și cu breakdance

După terminarea liceului, la puțin timp după ce au renunțat la
gimnastica de performanță, cei doi și-au încercat norocul și cu
breakdance. Au învățat câteva mișcări de la niște prieteni, după
care timp de trei luni au susținut propriile spectacole. Odată cu
cooptarea în trupă a fostului lor coleg de la gimnastică, Daniel
Vișan, ei au creat show-ul „Animation”, un spectacol acrobatic cu
teme diverse și cu elemente împrumutate din ABC-ul gimnasticii și
breakdance-ului. După numai șase luni, totul s-a destrămat,
deoarece Daniel a părăsit trupa.

Roxana
Rotar a preluat ștafeta

Șirul poveștilor legate de sportul de performanță a continuat la
„Românii au talent”, de pe Pro TV, weekendul trecut. A fost rândul
Ioanei Roxana Rotar să ridice sala în picioare, printr-un număr
extraordinar de contorsionism. Mobilitatea incredibilă și felul în
care își controlează trupul i-au lăsat fără glas pe cei trei
jurați. Ioana are 13 ani și face gimnastică de 6 ani și jumătate.
Visul ei este acela de a ridica drapelul României pe cea mai înaltă
poziție. „Nu mă așteptam să iasă atât de bine. Am și acum
fluturi în stomac. M-am simțit ca în al nouălea cer”
, a
povestit ea imediat după ce și-a prezentat numărul.

8
copci a avut Dan la arcadă după ce, în 2009, în
timpul unui număr efectuat pe un vas, a atins podeaua cu capul, cea
mai gravă accidentare pe care a suferit-o până acum

45 de minute
durează
toată scena, 25-30 de minute de încălzire și 8 minute exercițiul
propriu-zis

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×