Echipa Spaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, în urma victoriilor înregistrate în primele trei meciuri ale întâlnirii de la Charleroi cu Belgia, din primul tur al Grupei Mondiale ale competiției, informează AFP.
În meciul de dublu de sâmbătă, perechea Fernando Verdasco/Feliciano Lopez (Spania) a învins cuplul Steve Darcis/Olivier Rochus (Belgia), scor 7-6 (7/0), 6-4, 6-3.
Vineri, Fernando Verdasco s-a impus în fața lui Xavier Malisse, cu scorul de 6-4, 6-3, 6-1, și Rafael Nadal l-a învins pe Ruben Bemelmans, scor 6-2, 6-4, 6-2.
Ultimele două meciuri ale întâlnirii, Xavier Malisse (Belgia) – Rafael Nadal (Spania) și Ruben Bemelmans (Belgia) – Fernando Verdasco (Spania), se vor disputa duminică. Căpitanii celor două echipe ar putea face schimbări în ceea ce privește jucătorii care vor evolua duminică.
Ca urmare a înfrângerii din întâlnirea cu Spania, Belgia va juca barajul pentru menținerea în Grupa Mondială.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER