Scouterul echipei Dinamo București, Ioan Sdrobiș, fost manager la clubul Jiul Petroșani spune că a pus ochii pe câțiva tineri talentați pe care îi va propulsa pentru ca fotbalul românesc să respire. Cel poreclit „Părintele” va împlini pe data de 9 martie vârsta de 65 de ani.
„Tot ceea ce îmi doresc de ziua mea este să găsesc jucători tineri și talentați pentru a da astfel o șansă fotbalului românesc și jucătorilor noștri. Fără jucători români de calitate Naționala nu va supraviețui”, a declarat Ioan Sdrobiș.
Acesta aruncă o privire și la rivala dinamoviștilor Steaua, acolo unde evoluează un fost elev de al său, Eric Bicfalvi. „Din frământările și interesele meschine de la Steaua au de suferit jucători precum Bicfalvi sau Gardoș. Bicfalvi nici nu avea voie să stea pe tușă, el trebuie să fie acolo unde îi este locul”, a spus Sdrobiș.
Acesta a mai afirmat că astăzi Dinamo îl va legitima pe fostul jucător al Lupeniului portarul Silvian Ciucă. „Ciucă va semna cu Dinamo și va putea oricând să spere la echipa mare. Dacă este nevoie de el, într-o noapte îl cheamă”, a mai afirmat Sdrobiș.
Articol scris de Loredana Juglea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER