Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, joi, că nu crede că tehnicianul Petre Grigoraș va pleca de la echipă, dar a recunoscut că antrenorul are dreptate în cazul unor jucători transferați, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu cred că Grigoraș va pleca, e un om cu capul pe umeri! Nu am timp acum să analizez situația, dar Grigoraș are și el dreptate în ceea ce privește transferurile de jucători. Pentru Cristea am dat banii din decembrie, așa că situația lui trebuia rezolvată până la începutul lunii februarie. La fel și cu Lazăr sau Neagu, care sunt jucătorii noștri și trebuiau să aibă drept de joc acum. Mai greu erau de rezolvat situațiile în cazul lui Lemnaru și al lui Dobroiu care au fost luați mai târziu„, a spus Condescu, care urmează să discute cu antrenorul după meciul cu Gloria Bistrița, programat vineri.
Petre Grigoraș, care a declarat, miercuri, că va analiza serios situația și se gândește chiar și la despărțirea de Pandurii, a afirmat că vrea să discute cu președintele clubului înainte de a lua o decizie. „E primul meci acasă, dacă vom reuși să câștigăm e foarte bine, dacă nu trebuie să ne acceptăm situația. Sper din tot sufletul să câștigăm, după care va trebui să avem o discuție pertinentă cu președintele despre tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă pentru că nu poți merge în necunoscut așa permanent. Eu cred că echipa va face tot posibilul și va câștiga partida cu Bistrița și îi simt pe jucători conectați și pregătiți de această partidă. Echipa e pregătită să abordeze cu încredere partida. După aceea va trebui să avem o discuție lămuritoare despre tot ce se întâmplă la acest club pentru că nu se poate altfel, oricine ar fi în locul meu ar face asta„, a menționat tehnicianul.
Grigoraș s-a plâns de problemele de lot pe care le are înaintea meciului cu Gloria Bistrița, precizând că va face totul pentru a avea măcar fotbaliștii de bază apți de joc. „Acum o să-i țin la incubator până la meci, nu o să mai fac nici antrenamente ca să pot să-i am apți la joc. Nu am alte posibilități deci trebuie să ne luăm toate măsurile, să mergem noaptea să-i învelim să nu răcească, pentru că asta este situația. Meciul cu Bistrița, ce să fac, cum o fi iau din grămadă, la nimereală jucători din ce avem. E meci de care pe care. O să încerc pe cât posibil să-i mobilizez și să obținem victoria. Ne va fi mult mai greu este clar, dar asta e viața și nu știu ce ar trebui să fac ca lucrurile să se îndrepte”, a adăugat el.
Formația Pandurii nu îi poate folosi pe Cristea, Lemnaru, Lazar, Horvat, Neagu și Dobroiu, deoarece aceștia încă nu au drept de joc. În ceea ce îl privește pe slovenul Stromajer, revenit de trei zile la pregătire, Grigoraș a spus că nu intră în calculele sale până după întreruperea campionatului: „Stromajer nici nu știu, cred că are drept de joc dar nu intră în calculele mele pentru că el a fost până acum pe străzi, s-a plimbat pe ici pe acolo, este în urmă cu pregătirea și nu are nici o treabă cu fotbalul până la pauza din martie când ar putea să se pună la punct cu pregătirea. Dar acum este departe de Stromajer care a plecat de aici„.
Partida Pandurii Târgu Jiu – Gloria Bistrița, din etapa a XXI-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 15.00, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER