Patronul Vasluiului a fost dezamăgit de decizia Comisiilor LPF care i-au declarat liberi de contract pe Valerică Găman și Ștefan Bărboianu.
Dumitru Dragomir i-a răspuns lui Porumboiu, care a pierdut câteva procese la TAS, că toate cluburile din Liga I comentează doar deciziile Comisiilor de la LPF, dar când TAS-ul dă un verdict final, nimeni nu mai scoate o vorbă.
„Porumboiu poate să spună orice, fără să jignească. În momentul acela va intra sub incidența Comisiilor. Eu militez pentru dreptate, Comisiile să judece corect, oricum toate nemulțumirile ajung la TAS, iar deciziile de acolo sunt nevoiți să le accepte. Pot să greșească cei de la Ligă și Federație, dar cei de la TAS nu o pot face.” a spus Dragomir la Sport.ro
Șeful LPF a comentat și situația Universității Craiova, care ar putea să se desființeze în cazul în care Mititelu nu va face rost de bani.
„Știu că Mititelu a funcționat pe baza banilor obținuți de la Pițurcă. Mi se rupe sufletul, dar nu am cum să îl ajut pe Mititelu, e posibil ca echipa să se desființeze. Îmi pare rău de Craiova pe mâna cui a intrat, l-am ajutat cu bani de la Ligă și pe urmă cine mă înjura pe mine.” a încheiat Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER