În plină luptă politică pentru noul stadion, Sorin Oprescu, edilul Bucureștiului, e convins că lucrările vor fi terminate la timp și că nu vor exista probleme de ordin financiar.
Atent la detalii, Mircea Sandu, șeful FRF, prezent și el ieri la vizita efectuată de primarul Capitalei pe șantierul „Național Arena”, le-a comunicat inginerilor că ar dori să facă mici modificări la tribuna oficială, după modelul arenei de la Klagenfurt.
Microfoanele reporterilor îl înconjoară pe Sorin Oprescu în timp ce acesta dă explicații cu un calm tipic de doctor. „Stadionul va fi gata la timp. Bani vor fi suficienți, poate să cadă și drobul de sare pe care vor unii să-l arunce”, spune edilul, punându-i imediat în priză pe constructori: „Îi dăm drumul la timp, da? Că e de-ajuns un derapaj de o zi sau două ca lucrurile să iasă din normal”. Mircea Sandu studiază tribuna VIP și îl privește, din când în când, de sub șapca albă, pe Oprescu, aflat la nivelul tribunelor.
„Cine vrea să sară de aici, e treaba lui”
„Nașul” are și alte preocupări, unele legate de estetica stadionului, și cere înlocuirea barelor metalice montate la oficială pentru siguranța spectatorilor: „Astea ar trebui să dispară. Să punem un plexiglas, cum am văzut eu pe stadionul de la Klagenfurt”. Inginerii îi explică șefului FRF rolul esențial al structurilor de fier, dar acesta e de neînduplecat: „Cine vrea să sară de aici, să sară. Dar n-o să fie cazul, că lumea vine să se uite la meci, nu să se arunce de la tribună”.
Stadiul lucrărilorla Național Arena
– Structura metalică a acoperișului este montată, urmează ridicarea ei în circa trei săptămâni. Apoi, aplicarea copertinei – Scaunele sunt montate în proporție de 85% – S-au început finisajele la tribuna oficială – Urmează în curând montarea cubului digital suspendat de acoperiș deasupra centrului terenului
Următorul derby Rapid – Dinamo se va juca pe acest stadion și vor fi 55.000 de spectatori în tribune Mircea Sandu, șeful FRF
Articol scris de: COSTIN NEGRARU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER