Președintele dinamovist Nicolae Badea continuă seria ironiilor cu prietenul George Copos. După ce patronul rapidist i-a trimis înainte de derby un sac de cărbuni, oficialul din Ștefan cel Mare a găsit și el un dar potrivit pentru omologul său.
Scandalul izbucnit în vestiarul Rapidului după derby, de la o presupusă scurgere de informații cu Ștefan Grigorie în prim-plan, l-a inspirat pe Badea pentru revanșă. Acesta a dat comandă să fie cumpărat un detector de cârtițe, folosit de agricultori pentru depistarea animalelor dăunătoare, pe care ar urma să i-l trimită apoi în colet amicului Copos, cu un mesaj atașat: „Ca să nu mai pățești la fel și pe viitor”.
Povestea ironiilor dinaintea derbyului de sâmbătă
„Datorită prieteniei care ne leagă, îmi permit să vă ofer un mic dar care să-i fie de folos lui Dinamo în această întâlnire. Am luat cu toții act de relațiile privilegiate dezvoltate în ultimul timp de Dinamo cu Pandurii Târgu-Jiu. Având în vedere faptul că, în prezent, aceștia nu vă mai pot ajuta, producția de huilă din Valea Jiului fiind în scădere, vă ofer un sac cu cărbuni pe care să-l folosiți pentru încălzirea Dinamurilor jucătorilor dumneavoastră”, a fost mesajul lui Copos, în timp ce oficialul lui Dinamo nu a rămas mai prejos și i-a răspuns giuleșteanului cu aceeași monedă.
„Am primit o cutie de cărbuni de la un om cumpătat. Nu e un sac, ci o cutie de patru kilograme! Cărbune inferior, provenit din ultima lui resursă. Prin acest cadou, George s-a autoinvitat la grătar! Cum ar veni, eu pun carnea, iar el – cărbunele!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER