La Rapid n-a fost niciodată liniște, dar de această dată chiar e haos. Și nu unul oarecare, ci unul din care nimeni nu știe cum să iasă. Deși așteptau returul pentru a porni lupta de urmărire a Oțelului, rapidiștii abia așteaptă acum sfârșitul campionatului, ca să facă schimbările necesare pentru a redeveni un club serios. Pasa proastă e recunoscută de toată lumea, însă toți speră să prindă Europa League chiar și alergând într-un picior.
Totul pleacă de la jocul execrabil practicat de echipă în primele trei meciuri din 2011. În mod normal, ăsta ar fi fost prilej de scandat „demisia”, dar pe bancă e „Șumi-gol” și răbdarea e mai mare. Cum un vinovat trebuie totuși să existe, acesta a fost găsit de suporteri în persoana președintelui Dinu Gheorghe. „Ai venit cu jucătorii Brașovului, locul Brașovului o să-l ocupi. Ne-am făcut de cacao!”, e doar încălzirea pe care fanii și-au făcut-o după deziluzia cu Dinamo. Oricum, suporterii n-au uitat de războiul Coman – Bornescu, peste care au trecut doar aparent, pentru a nu strica atmosfera la echipă, dar pe care îl vor relua cu prima ocazie.
Mai multe tabere ca la Năvodari! Iar remarca fanilor este îndreptățită, mai ales că din sânul lotului pornește a doua mare problemă a Rapidului: unitatea grupului. Aceasta este acum doar o iluzie, chiar dacă Șumudică și Spadacio au afirmat după stagiul de pregătire din Spania că nu mai există bisericuțe. Dinu Gheorghe a adus mulți jucători, printre care Coman și Pancu, special pentru a domina vestiarul în cazuri de criză, dar n-a putut să scape într-un timp atât de scurt de greii pe care i-a găsit la echipă și care aveau încă un cuvânt de spus: Lazăr, Spadacio, adică primii doi căpitani, Cesinha și Bornescu, ultimul favoritul fanilor. În consecință, inevitabilul s-a produs: lotul e divizat în tabere, fiecare cu interesul ei personal, și cu Șumudică la mijloc, care trăiește cu teama că unii jucători îl lucrează. Exemplul: i-a desființat după înfrângerea cu Oțelul, fiind primul care a venit cu acuzațiile de blat!
Suspiciunile sunt doar o consecință De aici până la acuzațiile de trădare venite după înfrângeri n-a fost decât un mic pas. Lipsa de încredere în unii dintre jucătorii care s-au simțit în pericol după venirea lui „Vamă” și Șumudică a dus la suspiciunile mediatizate în aceste zile. Pancu a sărit la bătaie când a auzit că dinamoviștii le aflaseră tactica de joc, multe au căzut pe Grigorie, pentru că e 50% al lui Dinamo, iar Marius Constantin, Frunză și Bozovic au fost acuzați de blat după jocul de la Galați. Ca toate să fie perfecte, Spadacio a venit cu o problemă în plus: salariile, pe care s-a găsit să i le ceară lui Dinu Gheorghe tocmai în aceste momente. „Ești ultimul care ar trebui să vorbești de bani. N-ai făcut nimic la echipă de când ești aici”, i-a răspuns președintele, care, după Lazăr și Bornescu, a mai dinamitat relația cu încă un titular.
Curățenie la vară În tot acest haos o rezolvare pare greu de găsit, dar ea există și stă doar în puterea lui Dinu Gheorghe. Acesta a realizat că pe străinii vechi de la echipă, dar și pe unii români îi interesează doar banii, că galeria are interesul să-și vadă favoriții în primul „11”, dar și că o parte mare din jucătorii transferați de el n-au valoare de Rapid. Totuși, tot ce poate să facă este să aplaneze conflictele până la finalul campionatului, pentru a nu periclita pentru a treia oară consecutiv cupele europene, iar la vară să taie în carne vie. Atunci vor dispărea din lot jucătorii blazați și cu salarii mari: Cesinha, Spadacio și Marius Constantin, dar și oamenii-problemă, Bornescu și Lazăr.
SUSPICIUNE „Nu Fane a trădat! El trăiește un calvar!” Marius Șumudică consideră că suspectul numărul 1 în cazul de trădare, Ștefan Grigorie, este nevinovat. Tehnicianul Rapidului spune că mijlocașul nu este decât o victimă în tot acest caz și altcineva a „sifonat” către Dinamo. „Fane este un băiat bun, extraordinar, și nu cred că el e vinovat! El săracu’ trăiește un calvar, fiind 50% al Rapidului, 50% al lui Dinamo. Toate se sparg în capul lui. Am înțeles și eu că s-au aflat mai multe lucruri și asta mă deranjează”, a afirmat Șumudică. DEZVINOVĂ‚ȚIRE Pancu: „Nu sunt Hercule!” După ce s-a scris că și-a amenințat colegii cu bătaia după jocul cu Dinamo, Daniel Pancu s-a disculpat ieri și a spus că nu e chiar atât de dur precum se crede. „Ferească Dumnezeu! Cum să fac lucrul ăsta?! Sunt doar minciuni! Îmi pare rău, în primul rând, nu sunt Hercule să ameninț pe cineva cu bătaia”, a negat jucătorul incidentul.
CAZUL „CÂRTIȚA DE LA RAPID” Porumboiu: „Și noi am pățit-o. Chiar cu Rapid!” Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a vorbit aseară despre suspiciunile de trădare ale rapidiștilor. „Am avut și noi probleme cu jucători care vindeau tactica, ni s-a întâmplat cu o echipă care se plânge acum, dar am vândut acel jucător. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Ni s-a întâmplat chiar în ultima etapă din turul campionatului. Știe el foarte bine cine e, s-a dus, s-a consumat”, a precizat Porumboiu. Doi jucători au părăsit echipa după Vaslui – Rapid, 1-1, ambii având legături cu vișiniii: Lucian Burdujan și Daniel Pancu, ultimul dat dispărut în acea perioadă de moldoveni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER