Ianis Zicu are șanse mari să joace titular cu Bosnia, pe postul de mijlocaș stânga. Favoritul selecționerului, Ciprian Deac, face tușa la Schalke. De la meciul cu Italia (17 noiembrie 2010), fostul clujean a jucat doar 50 de minute!
Ianis Zicu e unul dintre cei mai în formă jucători din campionatul intern. Fotbalistul de 27 de ani a fost providențial pentru Poli Timișoara, cifrele sale din retur fiind remarcabile: două goluri cu Gaz Metan, unul cu CFR și unul cu Craiova. Machidonul a dat gol și în ultimul meci din 2010, de la Bistrița, astfel că are patru meciuri consecutive în care s-a înscris pe lista marcatorilor. Â
Evoluția sa pare să-i asigure un loc de titular în meciul de la Zenica. „Răzvan nu are prea multe soluții. Zicu a mai evoluat și cu Franța pe acest post, e un jucător tehnic care poate face diferența”, spune un federal. „Mă voi gândi la meciul cu Bosnia după jocul de la Brănești”, a declarat Zicu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER