Agenția de turism Paralela 45, controlată de Alin Burcea, intenționează să execute silit FC Rapid, după ce a câștigat în instanță un proces pentru neplata unor datorii de 48.000 de lei, acționarul majoritar al clubului George Copos afirmând că responsabili sunt cei care îl administrau în 2008.
„De trei ani ne judecăm cu clubul de fotbal Rapid București, care trebuie să ne plătească o datorie acumulată după ce le-am vândut niște bilete de avion. Decizia instanței, definitivă și irevocabilă, este ca suma să fie platită. Aceasta sumă, inclusiv penalizările, este de 48.000 de lei”, a declarat Alin Burcea.
El a adăugat că a discutat și cu omul de afaceri George Copos stingerea datoriei, prin compensarea cu servicii turistice la Ana Hotels.
„A refuzat, spunând că fiecare firmă pe care o deține trebuie să se descurce și că tema nu îl interesează. În dorința de soluționare amiabilă, printr-o firmă de mediere, m-am întâlnit la începutul lunii februarie cu domnul Dinu Gheorghe, președintele clubului Rapid. Acesta a semnat un angajament de plată până la data de 15 februarie, cu rugămintea de a nu achita penalități, lucru cu care am fost de acord”, a mai spus Burcea.
Proprietarul agenției susține că, întrucât pe 15 martie nu a încasat nimic, executorul judecătoresc va bloca conturile clubului Rapid și va porni executarea silită, mergând până la insolvență.
„Este regretabil modul în care sunt tratate aceste litigii, ca și cum ar fi numai problemele celor care au de încasat bani, în niciun caz ale celor care trebuie să plătească. Aceasta este, se pare, rentabilitatea patronilor din fotbalul românesc sau, oricum, a majorității lor”, a încheiat Burcea.
La rândul său, acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că, în legătură cu acest subiect ar trebui întrebați cei care au angajat astfel de cheltuieli și nu le-au plătit, că astfel de litigii „sunt cu zecile” și sunt din 2008.
„Trebuie să îi întrebați pe cei care au angajat asemenea cheltuieli și care nu le-au plătit. Asemenea lucruri îmi provoacă dureri la stomac când le aud. Nu mai vreau să aud de asemenea datorii. Astfel de litigii sunt cu zecile… ajung până la sută…. sunt din 2008, iar azi se rostogolesc toate către Dinu Gheorghe. Ce să facă și el săracul? Ce să fac eu? Cei care au administrat clubul în 2008 să răspundă”, a afirmat Copos.
El a spus că nu are cunoștință despre blocarea conturilor Rapidului.
Întrebat dacă FC Rapid îi va acționa în instanță pe administratorii clubului din 2008 pentru a recupera datoriile din acel an, Copos a răspuns: „Vom lua o decizie în consecință”.
Consiliul de Administrație al FC Rapid din anul 2008 era format din Constantin Toma – președinte, iar membri erau Alexandru Bunea, Dragoș Nedelcu și Constantin Zotta. omul de afaceri Fathi Taher.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER