Rușii n-au mai putut să suporte salariul de 400.000 de euro, al mijlocașului de 26 de ani și au anunțat ieri despărțirea de George Florescu. Cu toate că nu a mai jucat un meci oficial de la turneul naționalei din Cipru, Răzvan Lucescu îl va titulariza pe Florescu în meciul de la Zenica.
Unul dintre oamenii de bază ai naționalei în viziunea lui Răzvan Lucescu n-a mai intrat în calculele celor de la Alania. „L‑am luat pe brazilianul Vandinho, care, cu siguranță, ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. În schimb, ne vom despărți de românul Florescu, întrucât am depășit numărul jucătorilor străini pe care îi putem avea în lot. Trebuia sacrificat cineva…”, a motivat Valeri Gazzaev, președintele formației din liga secundă rusă. Un alt factor care a influențat decizia luată de Alania a fost și salariul prea mare al mijlocașului, în jur de 400.000 de euro pe sezon.
„Nu afectează naționala!”
Venită cu zece zile înaintea partidei decisive din Bosnia, vestea că George Florescu a rămas fără echipă nu-i alarmează pe oficialii FRF, chiar dacă acesta se numără printre titularii de la Zenica. „Nu e un lucru plăcut, asta e clar, dar meciul cu Bosnia e prea aproape ca să îi afecteze randamentul. El se va pregăti în toată această perioadă, așa că nu sunt probleme”, a spus Ionuț Lupescu, directorul general al federației. Devenit liber de contract, de serviciile mijlocașului s-au interesat imediat câteva formații, tot din spațiul ex-sovietic. Cel mai probabil, jucătorul va ajunge în prima ligă din Ucraina, Metalurg Donețk și Karpati Lvov fiind cele mai posibile destinații: „Dacă ajunge în Ucraina, va fi chiar un pas înainte pentru el”, a completat „Kaiserul”.
Înlocuit de un maestru al împrumuturilor
Brazilianul Vandinho, omul care a forțat scoaterea din lot a lui Florescu, a venit liber de contract. Interesant este că ultima formație a atacantului de 24 de ani, Deportivo Brasil, l-a împrumutat pe Vandinho de patru ori în toți cei trei ani ai angajamentului.
36 de zile au trecut de la ultima partidă în care a evoluat Florescu, amicalul România – Cipru (1-1)
28 noiembrie este data ultimului meci disputat de Florescu în Liga a II-a rusă
Articol publicat de Costin Negraru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER