Cel puțin pentru o zi, Poli e lider în Liga I!** Brănești – Timișoara 0-2

Cel puțin pentru o zi, Poli e lider în Liga I!** Brănești - Timișoara 0-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișoara doarme pe primul loc măcar o noapte, dar deja are
coșmaruri. Pierderea de la meciul cu Brănești e la fel de mare ca
victoria și la fel de greu de înțeles ca întreaga evoluție a lui
Zicu. Machidonul va absenta cu Steaua, după ce a fost important și
aseară la Buzău, dar a luat un „galben” aiurea. Poli e iar pe
primul loc după 378 de zile, iar Uhrin după o pauză de 838 de
zile!

Imnul lui Poli începe cu versul „Zi cu soare”, dar ar putea
continua la fel de bine și cu „Zi cu umbre”, în ambele cazuri
asocierea cu Zicu fiind potrivită. Când te-aștepți ca machidonul să
rupă tot, jumătate de oră e doar tangențial cu jocul și cu mingea.
Aseară, în prima parte, vedeta a fost un nume mai comun, Popa, care
a nimerit bara (25). Zicu s-a arătat abia în minutul 30, când însă
a recuperat ratând de două ori la aceeași fază, singur cu portarul
Stoicescu.

Noul idol al Timișoarei a reapărut în joc la finalul reprizei,
când a transformat fără emoții un penalty, deschizând scorul. A
preluat șefia clasamentului golgheterilor, cu 14 reușite, 3 din 3
de la 11 metri. Și a cucerit din nou toate blițurile și
microfoanele televiziunilor.

Goga,
al treilea gol în retur

Poate nedrept, pentru că Timișoara înseamnă mai mult decât Zicu,
chiar și azi, cu golurile sale. Goga a obținut penalty-ul după un
fault pe cât de clar, pe atât de inutil al lui Ispir. Apoi, tot
Goga a liniștit meciul (84) când lucrurile se complicau la poarta
lui Pantilimon. „Poetul”, care e la al treilea gol în 2011 după
reușitele cu Mediaș și Craiova, a marcat de data aceasta cu poarta
goală, dar după două driblinguri superbe ale lui Nikolic. Și tot
prea puțin remarcați sunt poate și Pantilimon sau fundașii
Timișoarei, care au rezistat asediului de final al
Brăneștiului.

Pentru ceea ce înseamnă Zicu vorbește perfect faza care l-a
trimis în tribună pentru derby-ul cu Steaua: un „galben” pentru o
simulare fără rost după două driblinguri superbe.Ă‚sta e Zicu:
fotbalistul care nu te lasă să-l lauzi pentru că imediat o comite,
dar nu apuci nici să-l critici pentru că face faza meciului. Etapa
viitoare se va vedea cu adevărat cât de dependentă e Poli de vedeta
ei.



CLICK
AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVE
TEXT!

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×