„In bocca al lupo” e o urare italiană care în română se traduce prin „Baftă!” sau „Noroc!”. Cuvânt cu cuvânt se traduce „În gura lupului”. Oricum ați lua-o, Steaua i-a făcut cadou golul lui Adailton, faultul scos de Sânmărtean fiind realizat în urma unor greșeli în lanț ale roș-albaștrilor.
Sorin Cîrțu a început pregătirea meciului cu FC Vaslui încă de marți. În fiecare zi le-a prezentat elevilor săi detaliile tactice despre adversar. Una dintre regulile de aur pe care steliștii trebuiau să o respecte era aceea de a nu faulta în preajma careului propriu de 16 metri. Chiar după meci, în vestiarul Stelei se povestea de zor poanta cu Adailton. „Brazilianul îmi spunea că nu are cum să rateze din această poziție. Că lovitura liberă e ca un penalty pentru el. Eu râdeam, dar uite că așa a fost”, povestea Ricardo. Cîrțu: „Fără fault!”. Dar Geraldo o comite În minutul 80, Sânmărtean a fost faultat la 17 metri de poarta lui Tătărușanu, după ce a făcut slalom printre steliști. Impardonabil pentru experiența sa, Geraldo l-a atacat, provocând lovitura liberă din care s-a marcat. A greșit brazilianul, dar au greșit și ceilalți coechipieri. De ce? Pentru că acțiunea lui Sânmărtean trebuia oprită mai devreme. Ba mai mult, greșeala la faza premergătoare faultului a plecat de la Bonfim, care a pierdut iar mingea în tușă. Apropo de Bonfim, brazilianul greșește constant în astfel de situații și de multe ori pune echipa adversă pe contraatac. Tătărușanu, fără reacție. „Zidul” fără „șmecherie” Ce ar mai fi fost de făcut la lovitura liberă executată de Adailton? Mulți ar zice că execuția a fost perfectă. Rămâne ciudată doar ipostaza lui Tătărușanu, fără reacție. Și ar mai fi un element poate important pentru a caracteriza actualul lot al Stelei. Lăcătuș spunea că le lipsește „șmecheria”. Zidul de la lovitura liberă ar mai fi avut o șansă să împiedice golul, dacă jucătorii ar fi făcut pasul în față înainte de a sări, mai pe românește, de a „fura” din distanța indicată de arbitru. Pe cine a criticat Gigi Becali *”Nu mai suport să-l văd pe Ricardo cum freacă mingea cu capul în pământ. A ratat orice contraatac, deoarece nu e în stare să controleze mingea” *”Szekely e fotbalist de Liga a III-a. Nici de B nu ar face față. Cu Tănase în locul lui n-am fi avut probleme” *”Bonfim greșește orice minge. A fost printre cei mai slabi” *”Brandan nu mai e jucătorul pe care îl știam de la Urziceni. Nu mai urcă și nu mai centrează bine” *”Bilașco? Un atacant adevărat ar fi dat trei goluri Vasluiului. Dacă era Stancu în locul lui, aveam 4-0 la pauză”
Nu e vina lui Tătărușanu la gol, dar mi-aș fi dorit măcar ca el să schițeze un gest, el știa unde trage Adailton Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua
Atenție! Urmează Timișoara! Steaua a pierdut o șansă imensă sâmbătă seara. Dacă nu ar fi luat golul lui Adailton, roș-albaștrii ar fi ajuns la un punct de podium, și s-ar fi aproapiat de Oțelul Galați și Poli Timișoara. Pe bănățeni îi vor întâlni chiar etapa viitoare. Elevii lui Cîrțu ar fi jucat cu gândul la titlu, care ar fi fost aproape. Dacă pierde și cu Timișoara, Steaua trebuie să își ia adio de la campionat și să se roage să nu rămână în afara Europei.
Anunță echipa târziu Față de Ilie Dumitrescu, de exemplu, care făcea ședința tehnico-tactică și studiul video al adversarului cu câteva ore înaintea meciului „pentru a le rămâne proaspăt în minte jucătorilor ce au de făcut”, Sorin Cîrțu procedează altfel. Ca și Dan Petrescu, le furnizează jucătorilor săi informații despre adversar încă de la începutul săptămânii. Studiul video îl face cu o zi înainte, iar fotbaliștii din lot află care intră titulari doar cu două ore înainte de meci, în cadrul ședinței tehnico-tactice.
Tătărușanu, gest de căpitan Chiar dacă Duckadam l-a criticat că nu a schițat niciun gest la gol, Tătărușanu și-a intrat bine în rolul de căpitan. La finalul meciului și-a încurajat colegii, deși el era cel mai afectat de înfrângere. A plecat ultimul de la stadion, s-a urcat în BMW-ul său de culoare albă și pe alee s-a oprit când un tată cu băiețelul său de aproximativ 8 ani a strigat după el să facă o poză. Rupt de oboseală, Ciprian s-a dat jos și i-a făcut pe plac micuțului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER