Lucian Bute, alias „Mr. KO”, alias „Frumușelul”, alias „Cel mai bun sportiv român din 2010”. Și din 2011, poate! Demarajul s-a realizat în trombă, iar victoria repurtată în fața irlandezului Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a 10-a, îl determină pe gălățeanul care și-a păstrat titlul mondial IBF la supermijlocie să privească în viitor. Spre următorul adversar.
„N-a fost un meci ușor. L-am lovit în forță de la început, dar Magee are un cap foarte tare. După runda a patra, mi-am dat seama că loviturile la corp funcționează. Antrenorul meu, Stephane Larouche, mi-a spus să marșez pe ele și așa am făcut”, e declarația care concluzionează perfect doar un episod care de ieri face parte din trecut. Tot de ieri, nume sonore, pugiliști cu CV-uri impresionante zboară ca gloanțele oarbe pe la urechile lui Lucian pentru meciul din toamnă. Mai precis, americanul Kelly Pavlik și danezul Mikkel Kessler. Doi gladiatori pe măsură, două forțe aduse ieri în discuție și de Jean Bedard. Președintele clubului Interbox a divulgat presei canadiene cele două posibile traiectorii. „Mikkel Kessler și Kelly Pavlik sunt două variante pe care le luăm în calcul. Dar vor mai apărea probabil și altele interesante”, zice Bedard. Dar de ce ar alege să meargă Pavlik pe o frânghie deasupra prăpastiei? Americanul, un pugilist mult mai firav decât Lucian, e fost campion la categoria mijlocie, iar pentru a da piept cu Bute (cat. supermijlocie), ar fi obligat să urce în greutate. Schimbare sinonimă cu un gest aproape sinucigaș! Bine, o provocare imensă, susținută de un sac de bani. O provocare ar fi și pentru Mikkel Kessler.
Din Canada în România
„Deocamdată mă gândesc la următorul meci, cel din România. Acum e prea devreme să vorbim despre un meci în toamnă cu Mikkel Kessler”, menține Lucian suspansul. Însă danezul pare un tip dintr-o bucată, neavând timp de manajamente. „Poate să lupte și acasă. O să-l bat oricum!”. Prin declarația acordată, Kessler se avântă ca găina prin gard. Proaspăt operat la ochi, nordicul s-ar expune unui risc enorm într-o eventuală ciocnire cu pumnii lui Lucian, apropiații săi recomandându-i să-și facă reintrarea în scenă printr-o luptă cu un adversar mai slab cotat. „Oricum, visul meu e să ajung să lupt la Maddison Square Garden sau în Las Vegas”, mai zice Mr. KO.
Bute va sosi la finele acesteisăptămâni în țară. „Voi merge direct acasă, la Pechea. Timpul este scurt. Cum meciul de la București, cel mai probabil împotriva francezului Mendy, e în iunie, trebuie să încep pregătirea chiar din aprilie. Stau două săptămâni acasă, timp în care vreau să fac și câteva antrenamente”, a declarat campionul mondial IBF.
Site-ul canoe.ca notează că la aproximativ 12 ore după meci Bute a fost văzut făcând cumpărături de la un magazin în care se comercializează băuturi alcoolice, el pregătindu-se astfel „să sărbătorească”.
UNDE S-AR PUTEA ȚINE MECIUL LA BUCUREȘTI
Național Arena Stadionul Cotroceni Sala Polivalentă Romexpo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER