Mourinho a recunoscut că a fost dintotdeauna admiratorul calităților atacantului uruguayan, momentan jucător al lui Napoli, Edinson Cavani. Se pare chiar că antrenorul portughez s-ar fi adresat conducerii lui Inter, în timpul mandatului italian, și ar fi cerut să se înceapă tratativele pentru achiziționarea „Matadorului”.
La auzul acestor vești, Cavani a reacționat cum nu se poate mai bine: „Dacă mă vei avea, voi deveni un Rooney al lui Inter”.
Drumurile celor doi s-au despărțit însă brusc, Mourinho a luat drumul Spaniei, iar Cavani a început să-și scrie epopeea în cărțile de istorie ale napoletanilor.
Gazzetta dello Sport a aflat că „povestea de dragoste” dintre cei doi s-a reactivat, Mourinho încercând din nou să abordeze „pista Cavani”, prin intermediul agentului său, Jorge Mendes.
De data asta asta numele lui Rooney nu mai are loc într-o eventuală metaforă, uruguayanul ar putea deveni chiar „Matadorul din Madrid”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER