La mijlocul lunii octombrie, mijlocașul Mirel Rădoi, legitimat la Al Hilal, a declarat, într-o emisiune televizată, că nu va mai răspunde convocărilor la echipa națională, el luând decizia de a se retrage de la prima reprezentativă în vestiar, la meciul cu Franța, din preliminariile Euro-2012.
Mirel Rădoi a vorbit despre motivul care l-a făcut să ia această decizie. Este vorba de Ionuț Lupescu, director general în cadrul FRF, care a făcut anumite afimații considerate jignitoare de Rădoi.
„Din punctul meu de vedere, cât timp este Ionuț Lupescu în staff-ul naționalei, eu nu mai vin la lot. Nu există nicio șansă de împăcare. Echipa națională nu are nevoie de mine.”, a declarat Mirel Rădoi la Sport.ro.
Fostul jucător al Stelei a explicat și cum s-ar întoarce la echipa din Ghencea.
„E greu să spun dacă Steaua are nevoie de mine și oricum ar fi dificil dacă m-aș întoarce pentru că, dacă stăm să ne amintim, și Neaga a avut anumite probleme la revenire din cauza calendarului din cele două țări. Aș putea veni obosit și lumea ar spune că nu mai fac față„, a mai spus Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER