„Nașul” Bosniei cere un succes la Zenica!** Ganea: „Tradiția ne obligă să batem”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional Ionel Ganea este unul dintre fotbaliștii
români care s-au simțit cel mai bine în confruntările cu Bosnia.
Totuși, ex-atacantul naționalei avertizează că nici acum, ca și în
campania pentru EURO 2004, întâlnirea cu bosniacii nu va fi una
ușoară.

„Acele jocuri nu au fost chiar floare la ureche. Bosnia era
o națională incomodă și atunci. Țin minte jocurile alea. Primul a
fost la Sarajevo, în 2002. Am pregătit foarte bine partida și i-am
luat pe sus de la început. Am avut 3-0 din prima repriză, eu am dat
ultimul gol. În al doilea, la Craiova, am bătut cu 2-0 și eu am
marcat din nou. Acum, lucrurile sunt puțin schimbate. Avem o cotă
în scădere, dar în Bosnia, tradiția ne obligă să batem. Să nu ne
mulțumim cu un egal.

De ce nu am putea să învingem? Mă uit la echipă și văd că e una
bună. Chivu e campion european cu Inter Milano. Raț e pe val. A
revenit Mutu și asta este esențial. El poate să facă diferența.
Toată lumea e conștientă de importanța jocului. Adi Mutu a arătat
de atâtea ori că este un om foarte important într-o echipă. Este
decisiv prin golurile pe care le înscrie. Este foarte bine că s-a
reîntors la echipa națională și are poftă de joc. Sper să dea în
meciul cu Bosnia măcar un gol”, spus Ganea în evz.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Se transformă buletinele. Obligație până la final de martie. Cum vor fi folosite noile cărți de identitate
Se transformă buletinele. Obligație până la final de martie. Cum vor fi folosite noile cărți de identitate
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×