După mai multe zile de incertitudine, Hagi și-a luat azi „adio” de la Galatasaray, informează site-ul oficial al grupării „cim-bom”.
Sursa citată menționează că înțelegerea între club și tehnicianul român a fost reziliată de comun acord.
Hagi a preluat pentru a doua oară banca tehnică a Galatei în octombrie 2010.
26 meciuri a bifat Hagi pe banca grupării turce în al doilea mandat, bilanțul fiind: 9 victorii, 7 egaluri, 10 înfrângeri.
„Începând din data de 25 martie 2011, am decis să încetăm colaborarea cu directorul tehnic Gheorghe Hagi, antrenorul Bogdan Vintilă și preparatorul fizic Giovanni Melchiorre, după ce am avut o discuție cu aceștia și am ajuns la o înțelegere. Îi mulțumim pentru eforturile depuse lui Gheorghe Hagi, care și-a scris cu mândrie numele în paginile cele mai importante ale istoriei clubului Galatasaray și este iubit de toți cei care țin cu echipa galben-roșie și de club”, se arată într-un comunicat al grupării din Istanbul.
Discuția dintre Hagi și conducerea clubului turc a avut loc vineri, după antrenamentul de la ora 10.30, această ședință de pregătire fiind condusă de român.
Hagi a mai pregătit în carieră echipa națională a României (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray Istanbul (2004-2005), FC Timișoara (2006), Steaua (2007).
Ca antrenor la Galatasaray, Hagi a reușit să câștige o Cupă a Turciei, în sezonul 2004/2005.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER