Veștile nu par foarte încurajatoare pentru Răzvan Lucescu înainte de meciul cu Bosnia. Astfel, Adrian Mutu și Cristian Chivu au lipsit de la ultimul antrenament oficial al tricolorilor dinaintea partidei.
Acestă informație pare să confirme faptul că fundașul lui Inter va lipsi de pe teren sâmbătă.
Chivu are o miozită, o problemă musculară care se poate transforma în ruptură sau întindere. Doctorul i-a prescris medicamentația firească, dar i-a și recomandat 4-5 zile de repaus total.
Fundașul lui Inter va afla abia în ziua meciului dacă va putea evolua, dar șansele sunt mai mici de 50%.
Mutu a scăpat de febră, va fi sigur pe teren cu Bosnia în meciul de sâmbătă seară, dar Răzvan nu a dorit să-l forțeze în această seară.
„Briliantul” nu este totuși într-o formă optimă și, cel mai probabil, va fi folosit primele 60 de minute ale partidei.
Bosnia-Herțegovina – România, sâmbătă, ora 20.15, Pro TV.
Clasamentul grupei D:
1. Franța 4 3 0 1 6-1 9 p
2. Belarus 4 2 2 0 3-0 8
3. Albania 4 1 2 1 3-4 5
4. Bosnia 3 1 1 1 4-3 4 5. ROMÂNIA 3 0 2 1 1-3 2
6. Luxemburg 4 0 1 3 0-6 1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER