Cristi Chivu (foto) n-a jucat la Zenica, fiind accidentat la gamba dreaptă, dar pare dispus să riște în weekend pentru echipa sa de club. Pentru Inter e cel mai important meci din actualul campionat, pentru că o victorie ar duce-o pe primul loc, chiar în fața concitadinei AC Milan.
În săptămâna celui mai important meci al naționalei, Cristi Chivu s-a antrenat o singură dată, miercuri, când tricolorii s-au pregătit pe Giulești. Apoi au început problemele, fundașul acuzând dureri la gamba dreaptă și devenind indisponibil pentru partida cu Bosnia.
Chivu a făcut totuși deplasarea la Zenica, alături de colegii săi, însă decizia de a nu juca contra echipei lui Susic era deja luată. „Sunt suficient de matur încât să știu dacă în anumite momente îmi pot ajuta echipa sau nu”, spunea jucătorul lui Inter cu o zi înaintea partidei de la Zenica, moment în care a și sugerat că se va retrage de la echipa națională.
Dacă naționala nu e, atunci e Inter
La aproape o săptămână de la momentul accidentării, Chivu pare să fie apt de joc. Nu însă pentru România, ci pentru echipa de club, care sâmbătă va juca cu o miză extrem de importantă contra rivalei AC Milan. Inter e la două puncte de marea rivală în campionat, cu opt etape înainte de final, și o victorie o poate aduce pe prima poziție. Faptul că fundașul ar fi dispus să riște mai mult pentru italieni e legat și de faptul că aceștia i-ar fi avansat deja o propunere pentru prelungirea contractului pe încă trei ani.
Inter nu are nicio putere asupra mea atunci când sunt la echipa națională. Doar eu decid dacă joc sau nu Cristi Chivu, înaintea meciului cu Bosnia
Următoarele meciuri ale lui Chivu la Inter
AC Milan – Inter (Serie A) 02 aprilie
Inter – Schalke 04 (Liga Campionilor) 5 aprilie
Inter – Chievo (Serie A) 9 aprilie
Schalke 04 – Inter (Liga Campionilor) 13 aprilie
Parma – Inter (Serie A) 16 aprilie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER