Campioana s-a despărțit în iarnă de cinci atacanți, iar între ei s-a aflat și italianul Ferdinando Sforzini, ajuns acum golgheter la Grosseto, în Serie B.
În August, când a fost cumpărat de CFR, uriașul atacant (1,94 m) credea că l-a prins pe Dumnezeu de picior. În decembrie, când a aflat că trebuie să plece din Gruia, italianul nu s-a sfiit să spună că aventura sa la Cluj a fost un fiasco și să dea vina pentru eșecul său pe antrenorul Sorin Cîrțu. Și nu s-ar putea spune acum, urmărind traiectoria atacantului după despărțirea de „vișinii”, că „Sorinaccio”, care l-a și numit biciclist pe italian, n-ar fi avut o contribuție la rateul lui Sforzini, căruia i-a acordat puține șanse să arate ce poate.
Revenirea în Italia, la echipa toscană de Serie B Grosseto, i-a priit însă atacantului. După o perioadă scurtă de adaptare, Nando, cum îi spun prietenii, a devenit principala gură de foc a grupării pregătite de Michele Serena. Practic, de la 1 martie, de la un Grosseto – Padova 3-1 în care a deschis scorul, Sforzini este omul care aduce golul și … punctel. A marcat meci de meci câte un gol, iar grație reușitelor sale Grosseto a remizat cu Portogruaro, Livorno (ambele în deplasare) și Cittadella (acasă) și a învins-o cu 3-2, pe teren propriu, pe Pescara.
Concret, datorită celor 5 goluri ale sale, dar și a jocului prestat, Grosseto are 9 puncte în plus, este neînvinsă din 12 februarie și mai are de recuperat doar un punct pentru a juca barajul de promovare în Serie A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER