Sulejman Colakovic (foto), președintele în exercițiu al federației bosniace de fotbal, e relaxat! Consideră că nu e nimic jucat pentru Bosnia, care, deși se va afla în stare de suspendare, poate găsi în perioada următoare o soluție. Care credeți că vor fi consecințele pentru federația dumneavoastră? Urmează o suspendare de două luni. Nu e o tragedie!
În acest interval vom căuta să rezolvăm situația. Și ce rezolvare vedeți? Greu de spus. Sunt neînțelegeri între noi. Aici, în Bosnia, credem că sistemul adoptat de noi, ca specific local, este cel mai potrivit. FIFA și UEFA nu cred la fel. Va trebui să ajungem la un consens.
Cât de mari sunt disensiunile între părți? Sper să ne înțelegem și să găsim o formă care să convină tuturor părților. Nu pot spune acum care va fi soluția adoptată, dar e cert că noi conștientizăm că miza e capitală. E vorba de excluderea echipei naționale din preliminarii sau a celor de club din cupele europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER