Accidentat la spate în timp ce făcea duș înainte de meciul cu Vaslui, Cristi Tănase urmează un program special. A stat o săptămână departe de gazon, iar acum vine în fiecare dimineață la Ghencea pentru a face injecții. La finalul acestei săptămâni va intra în program normal, iar etapa următoare, Cîrțu este încrezător că-l va avea la dispoziție.
Din 19 martie, mijlocașul roș-albaștrilor se confruntă cu probleme medicale destul de serioase. Lovitura la spate l-a făcut indisponibil pentru disputa cu vasluienii, iar meciul din Banat îl va vedea de la televizor. Însă pentru derby-ul cu Oțelul este în grafic. Cel puțin așa consideră stafful medical, care se ocupă îndeaproape de accidentarea piteșteanului. Momentan, exercițiile la sală sunt prioritare, apoi alergări ușoare, dar nu înainte ca doctorul stelist să-l trateze. „În fiecare dimineață, Cristi Tănase vine în Ghencea pentru tratament. Cu ajutorul injecțiilor, recuperarea decurge foarte bine. La finalul acestei săptămâni, Tănase se va putea antrena normal, iar în meciul cu Oțelul, Cîrțu îl va putea folosi”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER