Nu mai este de mult o surpriză că stafful administrativ și cel tehnic al Rapidului nu cred cu adevărat în accidentările lui Costin Lazăr. Ultimele informații scot la iveală însă un motiv cu totul nou pentru care mijlocașul s-ar da lovit: evitarea exilului la echipa secundă.
După scandalul din Turcia, în care Lazăr a jucat rolul de „cârtiță”, iar Constantin pe cel de „justițiar”, Marius Șumudică a decis exilarea ambilor la echipa a doua pe termen nelimitat. Fundașul a ajuns deja acolo și se antrenează de trei zile sub comanda lui Marian Rada, dar Costin Lazăr a scăpat, deocamdată, de executarea pedepsei. Motivul: s-a accidentat în jocul cu Antalyaspor și nu poate să se antreneze pe gazon în această perioadă.
Același genunchi, alt RMN
O sursă din cadrul clubului a afirmat însă că problema pe care o acuză Lazăr la același genunchi drept e veche și minoră. „El se ascunde în spatele acestei accidentări pentru a nu merge la echipa a doua și se va ascunde până își va rezolva problema contractului cu Rapid, pentru că știe că nu va mai fi folosit de Șumudică”, au afirmat sursele. Pentru a se edifica, Lazăr i-a comandat medicului un nou RMN, la care încă așteaptă răspunsul. La ultimul n-a ieșit nimic grav. Pe de altă parte, Lazăr s-a destăinuit unor apropiați: „Accidentarea e serioasă, acum am o întindere la coapsă care se poate transforma în ruptură”.
Lazăr nu poate să meargă la echipa a doua. El stă numai accidentat de la o vreme! În ultimul amical a cedat din nou după doar 20 de minute! Nu știu ce să zic… Dinu Gheorghe, președinte Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER