Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters, numărul doi mondial și deținătoarea trofeului, a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami, de sportiva bielorusă Victoria Azarenka, a opta favorită, scor 6-3, 6-3.
Azarenka o va întâlni în semifinale pe jucătoarea rusă Vera Zvonareva, cap de serie numărul 3, care a trecut în sferturi de Agnieszka Radwanska (Polonia, nr. 9), scor 7-5, 6-3.
La masculin, spaniolul David Ferrer, al șaselea favorit, a fost învins în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 6-2, de americanul Mardy Fish, cap de serie numărul 14. În aceeași fază, sârbul Novak Djokovici, cap de serie numărul 2, a dispus de sud-africanul Kevin Anderson, scor 6-4, 6-2.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER