Tehnicianul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, îl devansează pe fostul selecționer al Turciei, Fatih Terim, în preferințele suporterilor pentru postul de antrenor principal la echipei Galatasaray, conform unui sondaj de opinie realizat de site-ul webaslan.com.
La sondaj au participat 72.000 de persoane, care au optat în proporție de 43.29 la sută (31.196) pentru Lucescu, în timp ce 30.24 la sută l-au ales pe Terim (21.794).
Printre opțiunile de răspuns la întrebarea „Cine ar trebui să fie adus la finalul sezonului la conducerea tehnică, după renunțarea la colaborarea cu Hagi?” s-au mai numărat Abdullah Avci (11.075 voturi – 15.7 la sută) și Eric Gerets (7.995 voturi – 11.09 la sută).
Clubul Galatasaray a pus capăt, vineri, colaborării cu tehnicianul Gheorghe Hagi, în funcția de antrenor principal fiind numit, până la finalul sezonului, Bulent Under.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER