Juniorii A din Gruia au devenit lideri după ce și-au învins rivalii cu 3-1. „Șepcile” și-au luat revanșa la juniorii B
Cei mai mari puști de la CFR și „U” au prefațat ieri derbyul din Gruia de peste două săptămâni. 200 de spectatori au urmărit pe viu duelul terminat, într-un final, la egalitate.
Juniorii CFR-ului și cei ai Universității au asudat din greu în derby-ul juniorilor A, având în minte imaginea rivalității alimentate de fanii echipelor de seniori. Visele lor de a juca cot la cot cu Cadu sau Niculescu au deocamdată forma unei mingi înstelate. Balonul oficial al Ligii Campionilor. L-au plimbat cu har și au muncit cu mult spor. „Studenții” începători au deschis scorul prin marea lor speranță, vârful Vlad Morar (23). Având aportul lui Paul Mocan și al celor doi Sergiu, Buș și Negruț, puști ce cochetează de luni bune cu echipa mare, CFR nu a avut probleme să întoarcă scorul după pauză și să tranșeze întâlnirea. Roșu (50), Negruț (57) și Aiman (92) au fost autorii golurilor „feroviare”.
Fără piesa de EURO
În schimb, „studenții” au beneficiat doar câteva minute de prezența lui Ioan Neag, „noul Belodedici”, cum e considerat de antrenorii clujeni. „Abia aseară (n.r. ieri) am ajuns în Cluj. I-am ajutat pe băieți cât am putut”, a menționat stoperul care s-a calificat cu naționala Under 17 la turneul final al campionatului european. Miza nu a izvorât doar din mândria locală, ci și din clasament. CFR „A” a trecut pe prima poziție, la 7 puncte de concitadinii aflați pe locul 4, după 18 etape.
CFR A – „U” CLUJ A 3-1
CFR A: Tiut – Crețu, Mocan, Ene, Pop -Tothăzan, Vodă, Roșu, Mariș – Buș, Negruț
„U” A: Crișan – Frățianu, Păcurar, Cucui, Ionașcu – Calcan, Horvat, Kovacs, Luca – Morar, Moldovan
Au marcat: Roșu (50), Negruț (57), Aiman (92) / Morar (23)
„S-a jucat tare și la nivelul nostru, pentru că rivalitatea dintre „U” și CFR e reală. Am fost duri și noi, și ei”, Sergiu Buș, atacant CFR Cluj
„Investim 1,4 milioane de euro pe an în centrul de copiii și juniori și vrem ca în viitor să avem în lot o treime din fotbaliști din curtea proprie”, Arpad Paszkany, patron CFR Cluj
„La meciul juniorilor A am avut o primă repriză bună și mai puteam înscrie de cel puțin două ori. A doua repriză n-am mai reușit să menținem ritmul”, Mihai Georgescu, coordonator centrul de copii și juniori „U” Cluj
Paszkany: „1,4 milioane pe an în copii”
Conducerea lui CFR are planuri foarte serioase în privința sectorului juvenil al clubului. Buș, Negruț sau Mocan sunt primele produse veritabile ale lui CFR promovate în echipa mare. Dar finanțatorul din Gruia vrea mai multă productivitate. „Investim 1,4 milioane pe an în centrul de copiii și juniori și vrem ca în viitor să avem în lot o treime din fotbaliștii din curtea proprie”, a declarat patronul echipei, Arpad Paszkany. În tur, șefii lui CFR au ignorat derbyul
La partidele de ieri de pe Baza Transilvania au fost prezenți atât oficiali de la CFR, cât și de la „U”, după ce la partida din tur niciun șef din Gruia n-a asistat la duelul juniorilor. Astfel, antrenorul principal Alin Minteuan și secretarul sportiv Iustin Balaj i-au monitorizat pe juniorii „vișiniilor”, în timp ce de la „U” au fost prezenți președintele Cristian Barabancea și directorul general Teodor Pop. „U” și-a luat revanșa la juniori B La juniorii „B”, „U” și-a luat revanșa. „Studenții” a învins prin golurile lui Ursu (17) și (65). Pentru „feroviari” a marcat Vălean (27). „Importantă e evoluția lăudabila a ambelor echipe. Mi-ar plăcea ca noi și „U” Cluj să terminăm pe primele două locuri”, a spus Gheorghe Vasile, șeful pepinierei „vișinii”. În clasamentul puștilor „B”, CFR și „U” se află la egalitate, cu câte 65 de puncte, dar „U” e lider datorită rezultatelor directe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER