Păcăleală în trei acte de 1 aprilie!** Astra-Brănești 2-0

Păcăleală în trei acte de 1 aprilie!** Astra-Brănești 2-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Oprea și-a păcălit colegii cu un autogol și i-a adus
Astrei trei puncte, dar mai degrabă a deschis ușa și mai larg
pentru revenirea Brăneștiului în liga a doua. Mățel a semnat
sentința în final pentru 2-0.

Victoria Brănești se scufundă ușor, dar sigur. Crizele de nervi ale
lui Ilie Stan desprinse din „reprezentații” marca Sorin Cîrțu dau
doar culoare unui come-back spre matineu. La Ploiești a fost
simplu: minutul 2, Morais lansează mingea de la colțul terenului și
Bogdan Oprea își execută propriul portar. A doua lovitură pentru
Brănești a venit în minutul 25, din partea centralului Istvan
Kovacs, care nu a văzut un penalty clar la Avram. Frustrarea
oaspeților s-a transformat însă doar în spații libere pentru Astra,
iar Strătilă a înșirat adversar după adversar, dar de fiecare dată
fără finalitate.

Letargia actului secund a fost tulburată de o bară în minutul 66,
după o avalanșă de șuturi la poarta lui Grigore. Nu a fost să fie
atunci, iar Mățel a punctat pentru 2-0 spre finalul meciului cu un
șut de Liga Campionilor în diagonală, direct sub transversală. Și
acesta deviat de un fundaș chiar din fața lui Stoicescu!


Nu ne putem compara cu Astra, dar rezultatul e un
pic nedrept. Ne-am dat singuri două goluri. Sper că ne mai putem
salva

Ilie Stan, antrenor Brănești


CLICK
AICI PENTRU LIVE TEXT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Oana Lis, anunț trist despre Viorel Lis: Mi-a schimbat viața cu bunătatea lui. Cu Dumnezeu înainte!
Oana Lis, anunț trist despre Viorel Lis: Mi-a schimbat viața cu bunătatea lui. Cu Dumnezeu înainte!
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×