După ce Federația Bosniacă de Fotbal (NSBIH) a fost suspendată de FIFA și UEFA, deoarece nu a acceptat schimbarea statului în conformitate cu recomandările celor două instituții, selecționerul Safet Susic și-a exprimat dezamăgirea față de această decizie.
„Refuzarea oportunității de a mai juca în aceste preliminarii ar fi precum trimiterea unei persoane nevinovate după gratii. Sperăm ca UEFA și FIFA să dea dovadă de înțelegere și să propună un model viabil, dar, sincer, nu văd nicio cale. Ar fi un dezastru să fim excluși din competiții, acest lucru ar afecta o țară întreagă!
Vrem doar o șansă egală cu toată lumea, indiferent dacă ne calificăm la EURO sau nu. Suntem legați de mâini din păcate, suntem conduși de niște incompetenți„, a spus Susic.
Decizia UEFA și FIFA a venit ca urmare a sistemului de conducere al Federației de Fotbal din Bosnia și Herțegovina, cu trei președinți, un bosniac, un sârb și un croat.
Bosnia-Herțegovina face parte din grupa a IV-a a preliminariilor Euro-2012, alături de România. Sâmbăta trecută, echipa tricoloră a pierdut, scor 1-2, partida de la Zenica, disputată împotriva reprezentativei bosniace, care a devenit favorită la ocuparea celui de-la doilea loc al grupei, ce permite menținerea în lupta pentru calificare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER