Aproximativ 900 de bilete pentru partida dintre Manchester City și Manchester United, care va avea loc la 16 aprilie în semifinalele Cupei Angliei, au fost furate dintr-o mașină a Poștei vinerea trecută, după cum au anunțat surse din cadrul Poliției.
„În jurul orei 19:50, vineri, am fost anunțați că doi saci cu o livrare specială au fost furați dintr-o mașină a Poștei. Colaborăm cu toți cei implicați pentru descoperirea hoților”, a declarat un purtător de cuvânt al oamenilor legii.
Clubul Manchester City și-a anunțat deja suporterii să nu cumpere bilete din altă parte decât de la surse autorizate, de teamă că tichetele furate ar putea fi repuse în vânzare pe piața neagră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER