Vasluienii lui Adrian Porumboiu sunt de părere că ei ar fi trebuit să ocupe prima poziție a clasamentului. De ce? „Punctele câștigate de Viorel Hizo (foto) de când a venit la Vaslui depășesc atât Oțelul, cât și Timișoara”, susțin moldovenii.
Odată cu demiterea lui Lopez Caro și aducerea lui Viorel Hizo pe banca tehnică, lucrurile au mers aproape perfect pentru vasluieni.
„Dulăul” a adus 29 de puncte
Din etapa a 11-a, de când „Dulăul” a preluat echipa, Vaslui a adunat punct cu punct, ajungând să le întreacă la acest capitol în intervalul etapelor 11-24 pe celelalte două competitoare, Oțelul (locul 1) și Timișoara (locul 2).
Concret, Viorel Hizo, din etapa a 11-a, de când antrenează la Vaslui, a strâns 29 de puncte, în timp ce, în aceeași perioadă, Oțelul și Timișoara au obținut doar 27 și, respectiv, 28 de puncte. În plus, la bilanțul „Dulăului” ar fi fost trecută cifra zero la înfrângeri, dacă vasluienii n-ar fi pierdut în tur meciul direct cu Timișoara. Chiar și așa, galben-verzii nu se sfiesc să se uite la cifre și să se gândească la faptul că ei ar fi meritat primul loc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER