Alexandra Dulgheru, locul 27 WTA și a patra favorită, a pierdut, vineri, cu scorul de 2-6, 2-6, partida disputată cu italianca Sara Errani, locul 43 WTA și cap de serie numărul 8, în sferturile de finală ale turneului de la Marbella.
Până vineri, Dulgheru și Errani se mai întâlniseră de trei ori în circuitul WTA, românca impunându-se de fiecare dată.
Pentru prezența în sferturile de finală, Alexandru Dulgheru va primi 70 de puncte WTA și un cec în valoare de 5.340 de dolari. În aceeași fază a competiției cu premii de 220.000 de dolari va evolua, tot vineri, Irina-Camelia Begu, locul 138 WTA, care o va avea adversară pe jucătoarea cehă Klara Zakopalova, locul 34 WTA și a șasea favorită a competiției. Sportiva română în vârstă de 20 de ani a înregistrat în turneul spaniol cea mai bună performanță din carieră.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER