Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că echipa sa a fost mult peste Dinamo, după ce cei din Șoseaua Ștefan cel Mare au pierdut cu 0-2 contra moldovenilor. Tehnicianul a precizat că FC Vaslui a „vorbit” doar pe teren, față de cei de la Dinamo care au apărut toată săptămâna în media.
„Andone a stat toată săptămâna pe televiziuni și a „lătrat” că nu concepe decât să câștige. Noi am vorbit doar la conferință, în rest vorbește echipa pe teren. Am jucat tactic, am fost mult peste Dinamo.Dacă atât a înțeles Ando din acest meci, nu am ce să discut cu el. Andone trebuie să se ducă să-i raporteze lui Badea ce gândește„, a spus Hizo la conferința de presă.
Viorel Hizo a precizat că FC Vaslui a demonstrat că își merită locul în clasament: „Am obținut un rezultat pozitiv, am avut ocazia să dăm chiar și mai multe goluri. Doar în prima repriză Wesley a avut trei situații clare de gol, însă puteam să și primim, deci pot spune că am avut și șansă. Practic am stat foarte bine în teren. Echipa și-a revenit în două zile, deși media de vârstă este mai înaintată decât cea a lui Dinamo. Am demonstrat că Vaslui își merită locul în clasament”.
Hizo este de părere că era normal ca Oțelul să se impună în meciul cu Unirea Urziceni, scor 3-0. „Oțelul a obținut o victorie normală, cum va fi normală și cea a Timișoarei cu Sportul. Nu știu de ce se pun atâtea supoziții când e vorba de astfel de confruntări, pentru că există diferențe mari de valoare între Oțelul și Urziceni și Timișoara și Sportul. Va fi un accident dacă Timișoara nu va câștiga cu Sportul”, a menționat tehnicianul.
În altă ordine de idei, Hizo a spus că se teme de venirea lui Florin Halagian la Bistrița pentru că tehnicianul armean are ochi buni pentru fotbaliști
„Sunt îngrijorat de venirea lui Florin Halagian la Bistrița. Eu îl cunosc demult și are ochi foarte buni la fotbaliști. Dacă el spune că un jucător e talentat, atunci așa este„, a conchis tehnicianul vasluian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER