Atacantul echipei FC Timișoara, Stefan Nikolic a fost transportat la Spitalul Municipal la finalul meciului cu Sportul Studențesc, câștigat cu scorul de 3-2, el resimțindu-se după un contact mai dur cu portarul formației gazdă, Adrian Viciu.
Nikolic a intrat cu talpa la Viciu, în minutul 82, după o centrare de pe partea stângă la care portarul a reușit să respingă. După acest contact, cei doi au căzut la pământ, portarul peste timișorean.
În minutul 90+1, Nikolic a ieșit singur de pe teren și a solicitat intervenția medicilor, acuzând o stare de amețeală. El a primit îngrijiri la marginea terenului și i-a fost imobilizat gâtul, după care a fost transportat cu ambulanța la spital.
Echipa FC Timișoara a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Sportul Studențesc, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I, în care golul decisiv a fost marcat în minutul 90+3.
Golurile învingătorilor au fost înscrise de Zăgrean ’30, ’45+1 și Goga ’90+3. Pentru Sportul au marcat Ferfelea ‘4 și Tiberiu Bălan ’78.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER