Atacantul Adrian Mihalcea a declarat, marți, că nu s-a bucurat la golul marcat pentru Unirea Urziceni în meciul cu Dinamo, din etapa a XXVI-a a Ligii I, deoarece inima sa „rămâne în Ștefan cel Mare”, iar el a redevenit prieten cu cei de la Dinamo după cele 90 de minute de joc.
„Nu aveam cum să mă bucur când am înscris golul, pentru că inima mea rămâne în Ștefan cel Mare. Am fost adversarul lor doar 90 de minute, după care am redevenit prieteni. Din păcate, acel gol nu a ajutat cu nimic echipa mea. Șansele de salvare de la retrogradare sunt minime. Noi trebuie să jucăm pur și simplu, nu există presiune în jocul nostru. Este păcat, pentru că ceea ce a reușit Unirea să facă în acești ultimi ani, puține echipe au realizat”, a spus Mihalcea.
La rândul său, atacantul Raul Rusescu a menționat că Unirea mai are matematic șanse de a evita retrogradarea și că jucătorilor de la Urziceni nu le lipsește nimic. „Noi am încercat să obținem măcar un egal în acest meci, nu am jucat resemnați. Matematic mai avem șanse de salvare de la retrogradare, deși suntem într-o situație proastă, sperăm să ne redresăm. Nu avem probleme financiare, nu simțim lipsa la nimic, sperăm să obținem însă și puncte”, a spus jucătorul.
Formația Dinamo București a învins, marți, pe teren propriu, scor 3-1 (2-0), echipa Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER