Ce poate fi mai deprimant decât un meci în „Ștefan cel Mare?”. Un meci în „Ștefan cel Mare” programat marți de la ora două.
Și ce poate fi mai deprimant decât un un meci pe „Ștefan cel Mare” programat marți de la ora două? Un meci cu Unirea Urziceni! Echipa cu bilanț pozitiv din Liga I în fața „câinilor”, echipa care nu știe pentru ce mai joacă echipă care a făcut opt puncte în Liga Campionilor, iar acum are ca obiectiv opt puncte în tot returul. După o jumătate de oră, „câinii” aveau deja 2-0. Mehmedovic, cu capul în urma unui corner, și Dănciulescu, din penalty, ambii datori cu mulțumiri lui Bakaj.
Mihalcea a dat emoții Și, culmea, meciul a avut și emoție, chiar și un pic de dramă. Atunci când Mihalcea a redus din diferență, iar Rusescu s-a trezit singur cu Bălgrădean și cu un 2-2 care ar fi adus calamitatea din Japonia la intersecția dintre Calea Floreasca și „Ștefan cel Mare”. S-a împiedicat însă sau doar el știe ce a făcut, pentru că finalizarea s-a terminat într- un hohot de râs al tribunei. S-a terminat 3-1, Bakaj făcându-și reclamă la glezna fină pentru primul său gol într-un meci oficial la Dinamo. Singurul lucru demn de luat în seamă ieri!
Unirea este una dintre cele 4 echipe din istorie care au o linie de clasament pozitivă cu Dinamo: ialomițenii au obținut 4 victorii, 4 egaluri, fiind învinși doar de două ori Declarația zilei Câți spectatori au fost? Cu sau fără mine? E dificil să vină lumea la ora 14:00, oamenii sunt la serviciu Victor Becali, agent FIFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER