Mircea Lucescu i-a dat o mână de ajutor lui Guardiola: Pep a câștigat pentru prima dată în deplasare, în faza sferturilor sau semifinalelor Ligii, de când a preluat Barcelona. Prin victoria de la Donețk, Barcelona a mai egalat un record al marii rivale de la Madrid: doar patru echipe în istoria Ligii s-au calificat de patru ori consecutiv în semifinalele celei mai importante competiții continentale. Galacticii au mai găsit un motiv de teamă înaintea marelui meci de sâmbătă: Messi este un pasator mai eficient decât Ozil, chiar dacă germanul are mai multe pase decisive pentru Ronaldo și compania.
Barcelona și-a asigurat locul în semifinalele Ligii în ultimele patru sezoane: Mai întâi a jucat în penultimul act cu Rijkaard la conducere, atunci când a întâlnit Manchester în 2007-2008, a jucat finala de la Roma în 2008-2009, a fost eliminată de Inter în sezonul trecut, iar în acest an va întâlni cel mai probabil pe Real Madrid.
Doar patru echipe au mai reușit această performanță: Real Madrid (55/56, 56/57, 57/58, 58/59, 59/60), Inter (63/64, 64/65, 65/66, 66/67) și Juventus (95/96, 96/97, 97/98, 98/99), scriu cei de la Marca.
Galacticii au încă un motiv de teamă înainte de El Clasico: Deși Ozil are cele mai multe pase decisive din Primera, Messi are un procent mai bun de pase transformate în gol, scriu spaniolii care preiau o statistică a celor de la Geca Sport
Ozil: 97 de pase decisive, din care doar 10 au fost transformate în gol (procent 10,3%)
Messi: 61 de pase decisive, din care 18 au fost transformate în gol (procent 29,5%)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER