Prezent ieri la un eveniment organizat de Valeria Răcilă la Corbeanca, fostul secretar general al COSR, Dan Popper (foto), a șocat afirmând că nu crede că România are forța necesară pentru a obține vreo medalie de aur la ediția din 2012 a Jocurilor Olimpice. Declarație acordată în contextul în care tricolorii de la lupte, gimnastică și haltere au impresionat la Europenele din această primăvară.
„După părerea mea, România poate să ia o medalie de aur întâmplător la toate sporturile de la Londra. Sportul nu mai reprezintă nimic, cei îndreptățiți nu îl mai ajută cu nimic, s-au schimbat atât de multe. I-am zis lui IonȚiriac ca la Londra să caute România după locul 50 în clasamentul pe medalii”, e previziunea sumbră a lui Popper.
Fostul oficial al COR consideră că situația actuală a României este prielnică pentru atragerea copiilor către sport. „Este un moment prielnic pentru a face o selecție la toate sporturile, pentru că lumea este săracă acum șiașa îi poți atrage pe copii la sport”. Replica a venit imediat de la Elisabeta Lipă, prezentă și ea la eveniment. Directă și fără a menaja pe cineva, fosta mare canotoare a punctat: „Tot timpul a fost mai rezervat în pronosticuri domnul Popper. O să vadă că nu avem cum să ne întoarcem doar cu o medalie de aur. Avem potențial la scrimă, gimnastică, haltere, canotaj, kaiac-canoe. Eu zic că ne vom învârti în jurul locului 20”.
Pariu câștigat cu Țiriac
Înaintea ediției de la Atena, Popper a făcut un pariu cu Țiriac, el susținând că România va obține peste 18 medalii, în timp ce Țiriac a pariat mai puțin. În cazul în care miliardarul român ar fi câștigat, Popper trebuia să îi dea salariul de la COR pe o lună, în caz contrar, Țiriac urmând să-i plătească salariul său pe un an. România a obținut la JO de la Atena 19 medalii (8 de aur, 5 de argint și 6 de bronz).
4 medalii de aur a cucerit România în 2008: Dumitru (judo), Izbașa (gimnastică), Andrunache / Susanu (canotaj) și Diță (atletism)
Articol scris de Andrei MAZURCHIEVICI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER