Tenismanul Roger Federer, cap de serie numărul 2, a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de la Monte Carlo, după ce a fos învins de austriacul Jurgen Melzer, scor 6-4, 6-4, fiind pentru prima dată în 2011 când elvețianul nu ajunge în penultimul act al unei competiții, informează AFP.
Federer (numărul 3 mondial) pierde, de asemenea, primul meci din cele patru disputate în compania lui Melzer, care îl va întâlni în semifinale pe spaniolul David Ferrer.
Aceasta este a cincea înfrângere înregistrată de Federer în acest an, care a mai fost învins de trei ori de sârbul Novak Djokovici și o dată de spaniolul Rafael Nadal. Dacă ar fi câștigat, elvețianul ar fi devenit jucătorul cu cele mai multe victorii în acest sezon, el rămânând acum cu 24 de victorii, la egalitate cu Djokovici.
De cealaltă parte, austriacul Jurgen Melzer, numărul 9 mondial, a ajuns pentru prima dată în carieră în semifinalele unui turneu Masters 1000, după ce a eșuat de cinci ori în sferturile unei astfel de competiții.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER