Oțelul are un singur complex în Liga I, iar acesta este chiar adversarul de mâine. Dacă în ultimele două deplasări în „Ștefan cel Mare” au fost scoase șase puncte, adică maximum posibil, jocurile din fața propriului public cu Dinamo sunt un fiasco total în ultimii patru ani pentru moldoveni.
Pe 12 mai 2007 se înregistra ultima victorie gălățeană, un 2-1, pentru ca apoi să vină o serie neagră, cu trei eșecuri pe linie: 0-1 (5 aprilie 2008), 0-1 (5 mai 2009) și 2-3 (21 martie 2010).
Tot evidența arată că dinamoviștii sunt ultima grupare de prim eșalon care a câștigat la Galați, de la evenimentul petrecut acum un an și o lună derulându-se alte 18 meciuri cu o linie de clasament aproape ireproșabilă pentru Oțelul: 13 victorii, 5 rezultate de egalitate, 0 înfrângeri, golaveraj 26-6! „Partida e decisivă pentru Dinamo, nu pentru noi. Ne-am mulțumi și cu un punct”, a declarat directorul general Marius Stan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER