Gestul brazilienilor a uluit toată tabăra stelistă. Filmul dezertării, și mai ales modul în care au fugit cu taxiul din Ghencea i-au făcut pe cei doi steliști să cadă definitiv în dizgrația conducerii. MM, cel care își apără de fiecare dată jucătorii și are o relație mult mai apropiată cu aceștia, a fost și el „fentat” de elevii săi.
Deși după finalul partidei cu Oțelul, conducerea ar fi dorit să-i cazeze la hotelul Parliament, jucătorii s-au împotrivit. „Noi vrem la stadion, nu la hotel. Acolo ne simțim mai bine”, au spus jucătorii.
MM: „Cei doi nu mai există pentru mine”
Șefii s-au conformat și i-au dus pe steliști în cantonamentul de la stadionul Ghencea. De ce au ales cantonamentul? „Jucătorii știu că pot face ce vor în Ghencea, au o libertate mai mare acolo, că nu e prima oară când fug din cantonament”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.
Dacă de escapadele lui Brandan sau Tănase, Mihai Stoica a știut din timp și a avut o explicație, de această dată, situația a fost total invers. Contactat telefonic de ProSport, Mihai Stoica a acceptat într-un final să acorde o declarație scurtă: „Nu am ce să discut despre două persoane care pentru mine nu mai există. Gestul lor este sinonim cu vânzarea unui meci. În 20 de ani de activitate nu am întâlnit așa ceva”, a răbufnit managerul, după care a preferat să încheie orice dialog.
De ce este oficialul stelist atât de supărat? De fiecare dată, Meme s-a zbătut pentru a-și apăra jucătorii, sărind la gâtul tuturor celor care îi acuza. „Cât a avut Meme de tras cu Ricardo la Urziceni și de fiecare dată i-a luat apărarea! Nu se aștepta la o asemenea prostie din partea lui”, au dezvăluit surse din cadrul echipei.
A vrut să meargă după ei
Și în cazul lui Bonfim situația a fost asemănătoare, managerul stelist fiind cel care i-a oferit bani pentru ca portughezul să-i cumpere soției bilete de avion pentru a ajunge în România. „Meme îl place mult pe Bonfim, în urmă cu puțin timp i-a dat bani să-i cumpere soției bilet de avion să vină lângă el în București. L-a ajutat mult de tot, iar acum și-a bătut joc”, au dezvăluit aceleași surse.
Chiar dacă plecase în jurul orei 02:00 noaptea de la stadion, Mihai Stoica a primit un telefon în jurul orei 04:00 ce i-a confirmat faptul că Bonfim și Ricardo petrec într-un club din centrul Capitalei. „Meme a vrut să plece după ei în club, era plin de furie și nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ajuns. Soția a fost cea care l-a oprit și l-a convins să rămână acasă, că altfel ieșea un scandal monstru”, au dezăluit surse roș-albastre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER