Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului Masters 1000 de la Monte Carlo, după ce l-a învins, sâmbătă, în semifinale, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-1, pe britanicul Andy Murray, favoritul numărul 3, informează AFP.
Rafael Nadal, numărul unu mondial, care a mai câștigat de șase ori acest trofeu, îl va întâlni în finală pe David Ferrer, care a dispus, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-2, de austriacul Jurgen Melzer, favoritul numărul 7 al competiției.
Pentru Nadal, aceasta este a 180-a victorie pe zgură în 186 de meciuri disputate de la începutul anului 2005.
Finala turneului de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare totală de 2,75 milioane de euro, se va disputa duminică.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER