Clubul CFR 1907 Cluj-Napoca a fost amendat de către jandarmi cu 18.000 de lei în urma meciului de fotbal cu Universitatea Cluj, din cauză că mai mulți suporteri au aprins materiale pirotehnice în tribune.
Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de Brigada Mobilă de Jandarmi, din cauza faptului că, în timpul partidei de fotbal dintre FC CFR 1907 Cluj-Napoca și F.C. Universitatea Cluj, au fost aprinse de către suporteri mai multe materiale pirotehnice și a fost folosită de către suporterii CFR o instalație de sonorizare, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a luat măsura sancționării Clubului CFR 1907 cu 18.000 de lei.
„Sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligațiilor care revin organizatorului cu privire la încercarea de introducere și introducerea de materiale pirotehnice în arena sportivă, precum și cu privire la introducerea și folosirea în arena sportivă a unor instalații de sonorizare”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, unui suporter al echipei F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca i s-au întocmit actele premergătoare cercetării întrucât s-a aflat în arena sportivă deși avea interdicție de a participa la meciurile de fotbal, iar pentru nouă suporteri ai echipei FC Universitatea Cluj, cu vârste cuprinse între 16 ani și 23 de ani, s-au întocmit actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de „încercare de a introduce în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale și de distracție, pe bază de amestecuri pirotehnice”.
Totodată, doi suporteri ai echipei F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca și șase suporteri ai echipei F.C. Universitatea Cluj au fost amendați pentru că au adus injurii jandarmilor și pentru refuzul de a da detalii pentru stabilirea identității sau consum de băuturi alcoolice.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 1.375 de lei.
Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, joi, pe teren propriu, în compania formației Universitatea Cluj, în cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I.
La meciul disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, formația Universitatea Cluj fiind susținută de aproximativ 5.000 de fani. Galeria echipei gazdă a fost conectată la boxe, pentru a se auzi pe toată durata partidei și pentru a-i acoperi pe fanii adverși.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER