Vasluiul este la doi pași în urma liderului de la Galați și la un punct în spatele Timișoarei. Hizo spune că echipa lui poate schimba istoria și poate deveni prima echipă campioană din Moldova. Vasluienii ar sparge încă un record: ar putea deveni prima câștigătoare a titlului care nu a fost niciodată lider de-a lungul campionatului.
„Ne dorim mult victoria, întâlnim echipa campioană la ea acasă, sunt convins că CFR își dorește revanșa față de meciul din tur. Va fi un meci greu, dar sunt convins că jucătorii mei vor face totul pentru a obține cele trei puncte. Va depinde de ei să câștige acest joc. Dacă obținem victoria cu CFR, cu siguranță suntem principala candidată la câștigarea campionatului. Este o mare eroare să spui că avem program ușor, în condițiile în care vom evolua acasă cu Universitatea Craiova, care este în disperare, și cu Brăneștiul, împotriva căreia Steaua a marcat un gol din ofsaid. Aceste echipe joacă fără nicio presiune, relaxate și atunci jocul îți iese cel mai bine”, a declarat Hizo într-o conferință de presă.
Partida CFR Cluj – FC Vaslui va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, în cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER