Florin Gardoș și Cristi Tănase continuă să mențină interesul unor echipe cu nume din străinătate. Special pentru ei, în tribunele stadionului din Ghencea s-au aflat aseară reprezentanți ai multor cluburi din Europa, printre care, Liverpool, Fiorentina și Napoli.
Stafful medical al celor de la Steaua a făcut tot posibilul pentru ca doi dintre jucătorii importanți ai echipei, Florin Gardoș și Cristi Tănase, să fie apți și să poată juca în derby-ul cu Dinamo, care a avut loc aseară. Asta și pentru că prezența pe teren a celor doi a fost cerută atât de miza partidei, dar mai ales de prezența anunțată a câtorva reprezentanți ai unor cluburi destul de importante din Europa. „Cormoranii”, impresionați de Gardoș în Europa League
Pe lista celor care au ridicat invitații s-au aflat și câteva echipe interesante, reprezentanți ai cluburilor Liverpool, Fiorentina și Napoli fiind prezenți aseară în Ghencea. „Cormoranii” n-au abandonat ideea de a-l ține sub observație pe Florin Gardoș, a cărui ascensiune din acest sezon a fost remarcată și în Anglia. Ba, mai mult, fundașul central al roș-albaștrilor le-a lăsat o bună impresie celor de la Liverpool, mai ales în meciul de la București, din decembrie. Așa cum ProSport a anunțat, Gardoș e urmărit și de nemții de la Bayern München.
Ambii aveau probleme medicale înainte de derby
Un alt jucător care e monitorizat de mai mult timp de cluburi din Italia e Cristi Tănase. Decarul stelist a fost urmărit de reprezentanți ai echipelor Fiorentina și Napoli. Interesant e că atât Tănase, cât și Gardoș acuzau probleme medicale înainte de jocul cu Dinamo, dar amândoi au fost recuperați la fix pentru a putea juca.
250 de mii de euro a plătit Gigi Becali către Concordia Chiajna pentru transferul lui Florin Gardoș la Steaua
1,8 milioane de euro a costat-o Cristi Tănase pe Steaua în vara lui 2009 N-a mai câștigat cu rivalii din București din 2008
În Liga I, Steaua nu a mai reușit să-și învingă rivalele din București, pe Dinamo și pe Rapid, din primăvara anului 2008, mai precis de când roș-albaștrii au câștigat la masa verde meciul cu giuleștenii în celebrul caz „Bricheta”. De atunci, steliștii au fost fie învinși, fie au terminat la egalitate confruntările cu cele două echipe. În acest sezon, Steaua a reușit o victorie asupra Rapidului, dar în Cupa României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER