Tehnicianul FC Brașov, Antonio Conceicao, a declarat că se așteapă la un meci spectaculos miercuri, pe propriul teren, cu Astra Ploiești.
„Vom avea un joc dificil, cu o echipă care are în componență fotbaliști buni. Astra este o formație liniștită, fără emoții în privința retrogradării, și întotdeauna partidele între echipele care vor să câștige sunt unele spectaculoase, cu mai multe goluri. Ploieștenii vor veni mai mult ca sigur să ia toate punctele, dar și noi vrem să câștigăm”, a spus Toni Conceicao.
Antrenorul „stegarilor” a precizat că „matematic, nu suntem salvați de la retrogradare. Sigur, avem 8 puncte peste linie, ceea ce ne dă un oarecare confort, iar, în cazul unei victorii cu Astra, am mai putea urca în clasament”.
Conceicao nu se va putea baza contra prahovenilor pe Dedu și Diego Gaucho, ambii cu probleme medicale.
„Nu m-a contactat nimeni”
Portughezul a ținut să pună capă tuturor speculaților apărute în presă legate de o plecare la Steaua la finalul sezonului. „Vreau să lămuresc acest aspect o dată pentru totdeauna. Eu sunt angajatul FC Brașov și obligația mea este să dau totul pentru ca această echipă să-și îndeplinească toate obiectivele propuse. Asta în primul rând. În al doilea rând, nu am fost contactat de niciun reprezentat al niciunei echipe din Liga 1. Pentru mine, cel mai important este să îmi îndeplinesc obiectivele cu FC Brașov. Vreau să intru în istoria acestui club prin câștigarea Cupei României. Pentru mine, să i-au acest trofeu cu FC Brașov este mai important decât orice contract. Cuvântul meu valorează mai mult decât semnătura mea”, a mai adăugat Toni Conceicao, care a precizat apoi că „Marcel Popescu, viitorul director sportiv de la Steaua, este prietenul, dar nu și impresarul meu. Nu ar trebui să se facă o legătură între o prietenie și viața personală”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER