Patronul echipei Astra Ploiești, Ioan Niculae, însoțit de președintele executiv Petre Buduru, au fost duminică la meciul dintre Maritimo Funchal și Academica Coimbra, joc de prim eșalon lusitan, câștigat de gruparea gazdă cu 1-0.
Cei doi au mers în Portugalia la îndemnul antrenorului Tibor Selymes, care a văzut câțiva jucători interesanți pentru proiectul „Europa league”, primul în discuție fiind un fundaș central, capitol unde Astra are mari probleme în acest final de sezon.
Astfel, pe lângă Amir Megahed, pe care l-a luat deja, și care se află la echipa „satelit”, Astra vrea să dea și o lovitură, anume aducerea unui fotbalist de perspectivă – francezul Roberge Valentine (foto). Este vorba despre un fotbalist de nici 24 de ani, născut în iunie 1987, care este titular incontestabil al defensivei celor de la Maritimo, unde a bifat peste 25 de partide în acest sezon.
Fost junior al lui Guingamp și PSG în Franța, Roberge a jucat în Grecia, la Aris Salonic, înainte de a fi adus la Maritimo. El este „în grija” firmei de impresariat sportiv Generation Footbal Management, fiind cotat de site-ul de specialitate www.transfermarkt.de la 500.000 de euro.
Informația privind interesul pentru acest fotbalist a fost confirmată din interiorul clubului Astra, Portugalia fiind un campionat foarte interesant pentru întărirea echipei în vară, în afara lui Roberge fiind în discuție și aducerea a cel puțin un atacant.
9 este locul ocupat în acest moment de Maritimo în prima ligă portugheză
Au început și tratativele cu Dolha!
O altă „țintă” a grupării ploieștene este aducerea unui al treilea portar, care, eventual, să fie… „primul”, adică peste nivelul lui Grigore și Miron. Conducerea executivă a demarat tratativele cu dinamovistul Emilian Dolha, aflat la final de contract cu gruparea bucureșteană. În afară de Astra, Dolha are cel puțin încă o variantă din înterecerea internă – FCM Târgu Mureș.
Marian DIMA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER