FC Dinamo a anunțat pe site-ul oficial că suporterii care și-au achiziționat bilete la partida cu Gloria Bistrița, disputat cu porțile închise, le pot schimba cu două tichete la unul dintre următoarele meciuri disputate pe teren propriu sau pot opta pentru restituirea contravalorii.
De asemenea deținătorii de abonamente care nu au putut urmări partida cu Gloria Bistrița, din cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I, vor primi un bilet gratuit la unul dintre următoarele meciuri rămase de disputat până la finalul partidei.
Echipa Dinamo București a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formația Gloria Bistrița, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, disputat fără spectatori, conform unei decizii a LPF, luată în ziua în care a avut loc meciul.
Dinamo va întâlni vineri, de la ora 20.20, pe teren propriu, echipa CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I. Prețurile biletelor la acest meci sunt între 10 lei la peluze și 50 de lei la Tribuna 0.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER