Becali i-a dat afară pe Ricardo și Bonfim, dar amenință că vor mai pleca încă șase jucători: „Steaua nu e spital de răniți”. Alexa a fost aproape de Steaua, dar Pițurcă a fost cel care s-a opus venirii mijlocașului lui Poli. Vezi care ar putea fi cei șase jucători puși pe lista neagră.
„Au plecat 2, mai pleacă 6. N-au cum să stea unii pe banca Stelei. Aici e chestie de valoare, nu e lipsă de respect. Eu îi respect pe oameni, dar nu au ce să facă în Ghencea. Nu e logic ce spun? Nu e spital de răniți la Steaua! Să vedeți că o să mai plece ăștia 6”, a declarat Becali la Sport.ro
Becali nu îl mai vrea pe Alexa „Pițurcă nu m-a lăsat să-l iau pe Alexa în vară, a zis că nu e de Steaua. Anul trecut l-aș fi vrut, îmi plăcea, dar acum nu mă mai interesează. Vreau jucători tehnici, care să plimbe mingea, nu-mi mai trebuie fotbaliști de profilul ăla”, a mai spus Becali
Onofraș, Burdujan, Szekely sunt trei dintre cei care ar putea pleca, în timp ce Dică, Surdu, Bicfalvi sunt la final de contract și nu le vor mai fi prelungite înțelegerile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER