Abidal are șansa să joace prima finală de Liga Campionilor din carieră. În 2009, când Barcelona a învins-o cu 2-0 pe United, francezul a fost suspendat.
Coșmarul lui Abidal a început pe 15 martie, când doctorii Barcelonei i-au descoperit o tumoare la ficat. Două zile mai târziu, a fost operat la un spital din Barcelona. Intervenția medicală a fost efectuată de doctorul Josep Fuster Obregon, a durat trei ore și a fost un succes. La fel ca și revenirea pe gazon. Deși a slăbit câteva kilograme și n-a atins mingea în ultimele trei săptămâni, Abidal a fost introdus de Guardiola în lotul pentru returul cu Real! Antrenorul catalanilor a fost forțat și de accidentările din defensivă, dar a primit asigurări din partea medicilor că nu-i riscă sănătatea francezului. „Dacă i-aș fi avut pe Maxwell sau Adriano, Abidal n-ar fi jucat. Acum trei zile i-am întrebat pe medici dacă-l pot folosi. Mi s-a spus că poate juca 15 sau 20 de minute”, a dezvăluit Guardiola. Obiectivul următor pentru Eric? Să tragă tare pentru a fi într-o formă fizică optimă până pe 28 mai, la finala de pe „Wembley”. Are de luat și o revanșă personală. În 2009, n-a jucat finala de la Roma, cu United (2-0), fiind suspendat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER